THE LUNCHEON W.Somerset Maugham I c

THE LUNCHEON

W.Somerset Maugham

I caught sight of her at the play, and in answer to her beckoning I went over during the interval and sat down beside her. It was long since I had last seen her, and if someone had not mentioned her name I hardly think I would have recognised her. She addressed me brightly.
"Well, it's many years since we first met. How time does fly! We're none of us getting any younger. Do you remember the first time I saw you? You asked me to luncheon."
Did I remember?
It was twenty years ago and I was living in Paris. I had a tiny apartment in the Latin Quarter overlooking a cemetery, and I was earning barely enough money to keep body and soul together. She had read a book of mine and had written to me about it. I answered, thanking her, and presently I received from her another letter saying that she was passing through Paris and would like to have a chat with me; but her time was limited, and the only free moment she had was on the following Thursday; she was spending the morning at the Luxembourg and would I give her a little luncheon at Foyot's afterwards? Foyot's is a restaurant at which the French senators eat, and it was so far beyond my means that I had never even thought of going there. But I was flattered, and I was too young to have learned to say no to a woman. (Few men, I may add, learn this until they are too old to make it of any consequence to a woman what they say.) I had eight francs (gold francs) to last me the rest of the month, and a modest luncheon should not cost more than fifteen. If I cut out coffee for the next two weeks I could manage well enough.
I answered that I would meet my friend -- by correspondence -- at Foyot's on Thursday at half past twelve. She was not so young as I expected and in appearance imposing rather than attractive, she was, in fact, a woman of forty (a charming age, but not one that excites a sudden and devastating passion at first sight), and she gave me the impression of having more teeth, white and large and even, than were necessary for any practical purpose. She was talkative, but since she seemed inclined to talk about me I was prepared to be an attentive listener.
I was startled when the bill of fare was brought, for the prices were a great deal higher than I had anticipated. But she reassured me.
"I never eat anything for luncheon," She said.
"Oh, don't say that!" I answered generously.
"I never eat more than one thing. I think people eat far too much nowadays. A little fish, perhaps. I wonder if they have any salmon.
Well, it was early in the year for salmon and it was not on the bill of fare, but I asked the waiter if there was any. Yes, a beautiful salmon had just come in, it was the first they had had. I ordered it for my guest. The waiter asked her if she would have something while it was being cooked.
"No," she answered, "I never eat more than one thing. Unless you have a little caviare. I never mind caviare."
My heart sank a little. I knew I could not afford caviare, but I could not very well tell her that. I told the waiter by all means to bring caviare. For myself I chose the cheapest dish on the menu and that was a mutton chop.
" I think you are unwise to eat meat," she said. " I don't know how you can expect to work after eating heavy things like chops. I don't believe in overloading my stomach."
Then came the question of drink.
"I never drink anything for luncheon," she said.
"Neither do I," I answered promptly.
"Except whiter wine," she proceeded as though I had not spoken. "These French white wines are so light. They're wonderful for the digestion."
"What would you like?" I asked, hospitable still, but not exactly effusive.
She gave me a bright and amicable flash of her white teeth.
"My doctor won't let me drink anything but champagne."
I fancy I turned a trifle pale. I ordered half a bottle. I mentioned casually that my doctor had absolutely forbidden me to drink champagne.
"What are you going to drink, then?"
"Water."
She ate the caviare and she ate the salmon. She talked gaily of art and literature and music. But I wondered what the bill would come to. When my mutton chop arrived she took me quite seriously to task.
"I see that you're in the habit of eating a heavy luncheon. I'm sure it's a mistake. Why don't you follow my example and just eat one thing? I'm sure you'd feel ever so much better for it."
"I am only going to eat one thing." I said, as the waiter came again with the bill of fare.
She waved him aside with an airy gesture.
"No, no, I never eat anything for luncheon. Just a bite, I never want more than that, and I eat that more as an excuse for conversation than anything else. I couldn't possibly eat anything more unless they had some of those giant asparagus. I should be sorry to leave Paris without having some of them."
My heart sank. I had seen them in the shops, and I knew that they were horribly expensive. My mouth had often watered at the sight of them.
"Madame wants to know if you have any of those giant asparagus," I asked the waiter.
I tried with all my might too will him to say no. A happy smile spread over his broad, pries-like face, and he assured me that they had some so large, so splendid, so tender, that it was a marvel.
"I'm not in the least hungry," my guest sighed, "but if you insist I don't mind having some asparagus."
I ordered them.
"Aren't you going to have any?"
"No, I never eat asparagus."
"I know there are people who don't like them. The fact is, you ruin your taste by all the meat you eat."
We waited for the asparagus to be cooked. Panic seized me. It was not a question now how much money I should have left over for the rest of the month, but whether I had enough to pay the bill. It would be embarrassing to find myself ten francs short and be obliged to borrow from my guest. I could not bring myself to do that. I knew exactly how much I had, and if the bill came to more I made up my mind that I would put my hand in my pocket and with a dramatic cry start up and say it had been picked. Of course, it would be awkward if she had not money enough either to pay the bill. Then the only thing would be to leave my watch and say I would come back and pay later.
The asparagus appeared. They were enormous, juicy, and appetising. I watched the wicked woman thrust them down her throat in large mouthfuls, and in my polite way I spoke about the condition of the drama in the Balkans. At last the finished.
"Coffee?" I said.
"Yes, just an ice-cream and coffee," she answered.
I was past caring now, so I ordered coffee for myself and an ice-cream and coffee for her.
"You know, there's one thing I thoroughly believe in," she said, as she ate the ice-cream. "One should always get up from a meal feeling one could eat a little more."
"Are you still hungry?" I asked faintly.
"Oh, no, I'm not hungry; you see, I don't eat luncheon. I have a cup of coffee in the morning and then dinner, but I never eat more than one thing for luncheon. I was speaking for you."
"Oh, I see!"
Then a terrible thing happened. While we were waiting for the coffee the head waiter, with an ingratiating smile on his false face, came up to us bearing a large basket full of huge peaches. They had the blush of an innocent girl; they had the rich tone of an Italian landscape. But surely peaches were not in season then? Lord knew what they cost. I knew too -- a little later, for my guest, going on with her conversation, absentmindedly took one.
"You see, you've filled your stomach with a lot of meat" -- my one miserable little chop -- "and you can't eat any more. But I've just had a snack and I shall enjoy a peach."
The bill came, and when I paid it I found that I had only enough for a quite inadequate tip. Her eyes rested for an instant on the three francs I left for the waiter, and I knew that she thought me mean. But when I walked out of the restaurant I had the whole month before me and not a penny in my pocket.
"Follow my example," she said as we shook hands, "and never eat more than one thing for luncheon."
"I'll do better than that," I retorted. "I'll eat nothing for dinner tonight."
"Humorist!" she cried gaily, jumping into a cab. "You're quite a humorist!"
But I have had my revenge at last. I do not believe that I am a vindictive man, but when the immortal gods take a hand in matter it is pardonable to observe the result with complacency. Today she weighs twenty-one stone.

Результаты (румынский) 1:

PRÂNZ W.Somerset Maugham Am prins ochii ei la joc, şi ca răspuns la ei face semn au trecut în timpul intervalului şi se aşeză lângă ea. A durat mult deoarece am văzut ultima ei, şi dacă cineva nu a menţionat numele ei cu greu cred că ar fi recunoscut ei. Ea adresează-mi viu. "Ei bine, e multi ani deoarece am întâlnit prima dată. Cum zboară timpul! Suntem nici unul dintre noi obtinerea orice tineri. Îţi aminteşti prima dată te-am văzut? Mi-ai cerut la prânz." A făcut mi-aduc aminte? It was twenty years ago and I was living in Paris. I had a tiny apartment in the Latin Quarter overlooking a cemetery, and I was earning barely enough money to keep body and soul together. She had read a book of mine and had written to me about it. I answered, thanking her, and presently I received from her another letter saying that she was passing through Paris and would like to have a chat with me; but her time was limited, and the only free moment she had was on the following Thursday; she was spending the morning at the Luxembourg and would I give her a little luncheon at Foyot's afterwards? Foyot's is a restaurant at which the French senators eat, and it was so far beyond my means that I had never even thought of going there. But I was flattered, and I was too young to have learned to say no to a woman. (Few men, I may add, learn this until they are too old to make it of any consequence to a woman what they say.) I had eight francs (gold francs) to last me the rest of the month, and a modest luncheon should not cost more than fifteen. If I cut out coffee for the next two weeks I could manage well enough. I answered that I would meet my friend -- by correspondence -- at Foyot's on Thursday at half past twelve. She was not so young as I expected and in appearance imposing rather than attractive, she was, in fact, a woman of forty (a charming age, but not one that excites a sudden and devastating passion at first sight), and she gave me the impression of having more teeth, white and large and even, than were necessary for any practical purpose. She was talkative, but since she seemed inclined to talk about me I was prepared to be an attentive listener. I was startled when the bill of fare was brought, for the prices were a great deal higher than I had anticipated. But she reassured me. "I never eat anything for luncheon," She said. "Oh, don't say that!" I answered generously. "I never eat more than one thing. I think people eat far too much nowadays. A little fish, perhaps. I wonder if they have any salmon. Well, it was early in the year for salmon and it was not on the bill of fare, but I asked the waiter if there was any. Yes, a beautiful salmon had just come in, it was the first they had had. I ordered it for my guest. The waiter asked her if she would have something while it was being cooked. "No," she answered, "I never eat more than one thing. Unless you have a little caviare. I never mind caviare." My heart sank a little. I knew I could not afford caviare, but I could not very well tell her that. I told the waiter by all means to bring caviare. For myself I chose the cheapest dish on the menu and that was a mutton chop. " I think you are unwise to eat meat," she said. " I don't know how you can expect to work after eating heavy things like chops. I don't believe in overloading my stomach." Then came the question of drink. "I never drink anything for luncheon," she said. "Neither do I," I answered promptly. "Except whiter wine," she proceeded as though I had not spoken. "These French white wines are so light. They're wonderful for the digestion." "What would you like?" I asked, hospitable still, but not exactly effusive. She gave me a bright and amicable flash of her white teeth. "My doctor won't let me drink anything but champagne." I fancy I turned a trifle pale. I ordered half a bottle. I mentioned casually that my doctor had absolutely forbidden me to drink champagne. "What are you going to drink, then?" "Water." She ate the caviare and she ate the salmon. She talked gaily of art and literature and music. But I wondered what the bill would come to. When my mutton chop arrived she took me quite seriously to task. "I see that you're in the habit of eating a heavy luncheon. I'm sure it's a mistake. Why don't you follow my example and just eat one thing? I'm sure you'd feel ever so much better for it." "I am only going to eat one thing." I said, as the waiter came again with the bill of fare. She waved him aside with an airy gesture. "No, no, I never eat anything for luncheon. Just a bite, I never want more than that, and I eat that more as an excuse for conversation than anything else. I couldn't possibly eat anything more unless they had some of those giant asparagus. I should be sorry to leave Paris without having some of them." My heart sank. I had seen them in the shops, and I knew that they were horribly expensive. My mouth had often watered at the sight of them. "Madame wants to know if you have any of those giant asparagus," I asked the waiter. I tried with all my might too will him to say no. A happy smile spread over his broad, pries-like face, and he assured me that they had some so large, so splendid, so tender, that it was a marvel. "I'm not in the least hungry," my guest sighed, "but if you insist I don't mind having some asparagus." I ordered them. "Aren't you going to have any?" "No, I never eat asparagus." "I know there are people who don't like them. The fact is, you ruin your taste by all the meat you eat." We waited for the asparagus to be cooked. Panic seized me. It was not a question now how much money I should have left over for the rest of the month, but whether I had enough to pay the bill. It would be embarrassing to find myself ten francs short and be obliged to borrow from my guest. I could not bring myself to do that. I knew exactly how much I had, and if the bill came to more I made up my mind that I would put my hand in my pocket and with a dramatic cry start up and say it had been picked. Of course, it would be awkward if she had not money enough either to pay the bill. Then the only thing would be to leave my watch and say I would come back and pay later. The asparagus appeared. They were enormous, juicy, and appetising. I watched the wicked woman thrust them down her throat in large mouthfuls, and in my polite way I spoke about the condition of the drama in the Balkans. At last the finished.
"Coffee?" I said.
"Yes, just an ice-cream and coffee," she answered.
I was past caring now, so I ordered coffee for myself and an ice-cream and coffee for her.
"You know, there's one thing I thoroughly believe in," she said, as she ate the ice-cream. "One should always get up from a meal feeling one could eat a little more."
"Are you still hungry?" I asked faintly.
"Oh, no, I'm not hungry; you see, I don't eat luncheon. I have a cup of coffee in the morning and then dinner, but I never eat more than one thing for luncheon. I was speaking for you."
"Oh, I see!"
Then a terrible thing happened. While we were waiting for the coffee the head waiter, with an ingratiating smile on his false face, came up to us bearing a large basket full of huge peaches. They had the blush of an innocent girl; they had the rich tone of an Italian landscape. But surely peaches were not in season then? Lord knew what they cost. I knew too -- a little later, for my guest, going on with her conversation, absentmindedly took one.
"You see, you've filled your stomach with a lot of meat" -- my one miserable little chop -- "and you can't eat any more. But I've just had a snack and I shall enjoy a peach."
The bill came, and when I paid it I found that I had only enough for a quite inadequate tip. Her eyes rested for an instant on the three francs I left for the waiter, and I knew that she thought me mean. But when I walked out of the restaurant I had the whole month before me and not a penny in my pocket.
"Follow my example," she said as we shook hands, "and never eat more than one thing for luncheon."
"I'll do better than that," I retorted. "I'll eat nothing for dinner tonight."
"Humorist!" she cried gaily, jumping into a cab. "You're quite a humorist!"
But I have had my revenge at last. I do not believe that I am a vindictive man, but when the immortal gods take a hand in matter it is pardonable to observe the result with complacency. Today she weighs twenty-one stone.

Результаты (румынский) 2:

Masa de prânz W.Somerset Maugham I zărit-o la piesa, și ca răspuns la o face semn m-am dus în intervalul și se așeză lângă ea. A fost mult timp am văzut-o ultima dată, iar dacă cineva nu a menționat numele ei Nu cred am ar fi recunoscut. Ea sa adresat mă viu. "Ei bine, e de mulți ani de când ne-am întâlnit prima dată. Cum zboară timpul! Suntem nici unul dintre noi întineresc. Îți amintești prima dată când te-am văzut? M-ai rugat să prânz." I Did amintiți? A fost acum douăzeci de ani și am fost trăiesc în Paris. Am avut un apartament mic în Cartierul Latin cu vedere spre un cimitir, iar eu am fost abia dacă câștigă pentru bani pentru a menține corpul și sufletul împreună. Ea a citit o carte de-a mea și a scris cu mine despre asta. I-am răspuns, mulțumindu-i, și în prezent am primit de la ea o altă scrisoare spunând că ea a fost trece prin Paris și ar dori să aibă o discuție cu mine; dar timpul ei a fost limitat, iar singurul moment liber a avut a fost pe următoarea zi de joi; ea a fost petrecut dimineața la Luxemburg și aș-i dea un pic de prânz la lui Foyot după aceea? Lui Foyot este un restaurant la care senatorii francezi mânca, și a fost atât de mult dincolo de mijloacele mele pe care am avut nici măcar nu gândit merge acolo. Dar am fost flatat, și am fost prea tânăr pentru a fi învățat să spun nu la o femeie. (Puțini oameni, am putea adăuga, să învețe acest lucru până când acestea sunt prea vechi pentru a face din orice consecinta a unei femei ce spun ei.) Am avut opt franci (franci aur) la mine dura restul lunii, și un prânz modest nu ar trebui să coste mai mult de cincisprezece ani. . Dacă aș tăia cafea pentru următoarele două săptămâni am putut gestiona destul de bine I-am răspuns că mi-ar întâlni pe prietenul meu - prin corespondență - la a Foyot, joi, la douăsprezece și jumătate. Ea nu a fost atât de tânără ca m-am asteptat si in aparenta impunerea, mai degrabă decât atractiv, ea a fost, de fapt, o femeie de patruzeci de ani (vârstă fermecător, dar nu una care excita o pasiune bruscă și devastatoare la prima vedere), iar ea mi-a dat impresia de a avea mai multi dinti, alb și mari și chiar, decât au fost necesare pentru orice scop practic. Era vorbăreț, dar din moment ce părea înclinat să vorbească despre mine am fost pregătit pentru a fi un ascultător atent. Am fost uimit când proiectul de lege a fost adus tarif, pentru prețurile erau mult mai mare decât am anticipat. Dar ea mi-a asigurat. "N-am mânca nimic pentru masa", A spus ea. "Oh, nu spune asta!" I-am răspuns cu generozitate. "N-am mânca mai mult de un singur lucru. Cred ca oamenii mananca prea mult în zilele noastre. Un pește mic, poate. Mă întreb dacă au un somon. Ei bine, a fost la începutul anului pentru somon și nu a fost asupra proiectului de lege de tarif, dar l-am întrebat pe chelner dacă a existat vreo. Da, un somon frumos tocmai venit, a fost prima au avut. Am comandat pentru invitatul meu. Chelnerul a întrebat dacă ea ar avea ceva în timp ce era gătită. "Nu", a răspuns: "Eu nu mănânc mai mult de un singur lucru. Daca nu ai un pic de icre. N-am minte icre. "Inima mea sa scufundat un pic. Știam că nu am putut permite icre, dar nu am putut foarte bine-i spun asta. I-am spus chelnerului prin toate mijloacele pentru a aduce icre. Pentru mine am ales cea mai ieftină vasul cu privire la meniu și că a fost un cotlet de oaie. " Cred că ești înțelept să mănânce carne ", a spus ea." Nu știu cum vă puteți aștepta să lucreze dupa ce mananca lucruri grele cum ar fi cotlet. Eu nu cred în supraîncărcarea stomac. "Apoi a venit întrebarea băutură." N-am nimic pentru prânz beau ", a spus ea." Nici eu ", am răspuns prompt." Cu excepția vinului alb ", ea a procedat ca și cum Nu am vorbit. "Aceste vinuri albe franceze sunt atât de ușor. Sunt minunat pentru digestie. "" Ce doriți? ", Am intrebat, ospitalier încă, dar nu exact exuberant. Mi-a dat un flash luminos și pe cale amiabilă a dinții albi." Doctorul meu nu mă lasă să bea nimic dar șampanie. "Prefer M-am întors un fleac deschis. Am comandat o jumătate de sticlă. Am menționat întâmplător că doctorul meu a absolut mi interzis să bea șampanie." Ce ai de gând să bea, apoi? "" Apa ". Ea a mâncat icre și a mâncat somon. Ea a vorbit vesel de artă și literatură și muzică. Dar m-am întrebat ce proiectul de lege va veni la. Când cotlet de oaie meu a sosit ea mi-a luat destul de serios la treabă. "Văd că ești în obiceiul de a manca un prânz greu. Sunt sigur că este o greșeală. De ce nu urmezi exemplul meu și să mănânce doar un singur lucru? Sunt sigur că te-ai simțit vreodată atât de mult mai bine pentru el. "" Eu doar de gând să mănânce un singur lucru. "I-am spus, ca chelnerul a venit din nou cu factura de tarif. Ea îl flutură la o parte cu un gest aerisit. "Nu, nu, eu nu mănânc nimic pentru prânz. Doar o mușcătură, nu vreau mai mult decât atât, și am mânca că mai mult ca o scuză pentru conversație decât orice altceva. Nu am putut manca, eventual, ceva mai mult, cu excepția cazului în care a avut unele dintre cele sparanghel gigant. Ar trebui să fiu rău să plece la Paris, fără a avea unele dintre ele. "Inima mea sa scufundat. I-am văzut în magazine, și am știut că erau groaznic de scumpe. Gura mea a des udat la vederea ei." Madame vrea să știu dacă aveți oricare dintre cele sparanghel gigant "l-am întrebat pe chelner. Am încercat cu toată puterea mea prea va să spună nu. Un decalaj zâmbet fericit pe față larg, pries-cum ar fi, și el ma asigurat că au avut unele atât de mare, atât de splendid, astfel ofertă, că a fost o minune. "Eu nu sunt în cel flămând," oaspetele meu oftat ", dar dacă insiști ​​nu mă deranjează cu ceva sparanghel." Le-am comandat. " Nu ai de gând să aibă nici o? "" Nu, n-am mânca sparanghel. "" Știu că există oameni care nu le plac. De fapt, tu strici gustul de toată carnea ce mananci. "Am așteptat pentru sparanghelul să fie fierte. Panica ma cuprins. Nu a fost o întrebare acum câți bani ar fi trebuit să plecat peste pentru restul lunii, dar dacă am avut suficient pentru a plăti factura. Ar fi jenant pentru a găsi mă zece franci scurt și să fie obligate să împrumute de la invitatul meu. Nu m-am putut aduce pentru a face asta. Știam exact cât de mult am avut, iar în cazul în care proiectul de lege venit la mai multe am făcut până mintea mea pe care aș pune mâna în buzunar și cu un strigăt dramatic pornire și spune că a fost ales. Desigur, ar fi ciudat dacă nu avea bani de ajuns, fie pentru a plăti factura. atunci singurul lucru ar fi să plece ceasul meu și spun că ar veni înapoi și să plătească mai târziu. Sparanghelul a apărut. Ei au fost enorme, suculente, și apetisant. M-am uitat pe femeia rea le-a înfipt pe gât în îmbucături mari, și în mea mod politicos Am vorbit despre starea de drama din Balcani. În cele din urmă terminat. "cafea?", am spus. "Da, doar o înghețată și cafea", a răspuns ea. Am fost grijuliu trecut acum, asa ca am comandat cafea pentru mine și o înghețată și cafea pentru ea. "Știi, e un lucru bine cred în", a spus ea, ca ea a mâncat înghețată. "Unul ar trebui să întotdeauna de la un sentiment masă s-ar putea mânca un pic mai mult." "Mai iti e foame?" L-am întrebat ușor. "Oh, nu, eu nu mi-e foame, te văd, eu nu mănânc prânz am o ceașcă de cafea în dimineața și apoi cina, dar niciodată n-am mânca mai mult de un singur lucru pentru prânz I.. vorbea pentru tine. "" Oh, văd! "Apoi, un lucru teribil sa întâmplat. În timp ce am fost de așteptare pentru cafea chelnerul cap, cu un zâmbet pe față lingușitor fals, a venit la noi poartă un coș mare plin de piersici uriașe. Ei au avut fardul de obraz de fată nevinovată; au avut tonul bogat de un peisaj italian. Dar cu siguranță piersici nu au fost în sezonul atunci? Domnul știa ce costa. Știam prea - un pic mai târziu, pentru invitatul meu, se întâmplă cu ea conversație, absent a luat una. "Vezi tu, te-ai umplut stomacul cu o mulțime de carne" - mi un cotlet mizerabil mic - "și nu se poate mai mânca. Dar am avut o gustare și voi bucura de un piersica. "Proiectul de lege a venit, iar când l-am platit am constatat că am avut destul de doar pentru un sfat destul de inadecvat. Ochii ei odihnit pentru o clipă pe cele trei franci am plecat chelnerul, și am știut că ea a crezut referi la mine. Dar când am ieșit din restaurant am avut toată luna înaintea mea, și nu un ban în buzunar. "Urmează exemplul meu", a spus ea ca am dat mâna, "și nu mănâncă niciodată mai mult de un singur lucru pentru prânz." "I "Voi face mai mult decât atât", am replicat. "Voi mânca nimic pentru cină." "Umorist!" strigă ea veselă, sărind într-un taxi. "Ești destul de umorist!" Dar am avut răzbunare meu de la ultimul. Nu cred că eu sunt un om răzbunător, dar atunci când zeii nemuritori să ia o mână în materie, este scuzabil pentru a observa rezultatul cu automultumire. Astăzi, ea cântărește douăzeci și o piatră.

Результаты (румынский) 3:

prânzul



w. somerset maugham am văzut - o la joc, şi ca răspuns la ea ducându - m - am dus în intervalul şi s - a aşezat lângă ea.e mult timp de când am văzut - o, şi dacă cineva nu a menţionat numele ei nu cred că aş fi recunoscut - o.m - a abordat intens. "" ei bine, sunt mulţi ani de când ne - am întâlnit prima dată.cum zboară timpul!nici unul din noi nu intinereste.îţi aminteşti prima dată când te - am văzut?m - ai întrebat la prânz. "" mi - am amintit?nu a fost acum 20 de ani şi locuiam în paris.am avut un mic apartament în cartierul latin spre cimitir, şi câştigam bani suficienţi ca să - şi păstreze trupul şi sufletul împreună.a citit o carte de - a mea şi mi - a scris despre asta.i - am răspuns,îi mulţumeşte, şi acum am primit - o de la o altă scrisoare spunea că a fost în trecere prin paris şi ar vrea să vorbească cu mine, dar timpul a fost limitat, şi singurul moment liber a fost pe joia următoare; ea petrecea dimineata de la luxemburg şi să - i dau un mic dejun la foyot după aceea?foyot este un restaurant în care francezii senatori mănâncă, şi era aşa de departe de înseamnă că n - am crezut chiar de acolo.dar am fost flatată, şi eram prea tânără să fi învăţat să spun nu, unei femei.(oameni, pot să adaug, învaţă asta până când sunt prea bătrâni pentru a face nici o consecinţă a unei femei ce au de spus. am avut opt franci (franci de aur) pentru tot restul lunii,Şi un prânz modest, nu ar trebui să coste mai mult de 15 ani.dacă am făcut cafea pentru următoarele două săptămâni să mă descurc destul de bine. nu i - am răspuns că mă întâlnesc cu prietenul meu... prin corespondenţă... la foyot joi, la ora 12: 30.nu era aşa de tânăr cum m - am aşteptat şi aspect de instituire a mai atractiv, ea a fost, de fapt, o femeie de 40 de ani (un fermecător,dar nu una care excită - o dată şi devastator pasiune la prima vedere), iar ea mi - a dat impresia că are mai multi dinti, alb şi mari, şi chiar şi decât erau necesare pentru orice scop practic.era vorbăreţ, dar de când părea dispus să vorbească despre mine eram pregătit să fie atent ascultator. nu am fost surprins când meniul a fost adus,pentru prețurile au fost mult mai mari decât am anticipat.dar ea m - a liniştit. "" n - am mâncat nimic la prânz, "a spus." "oh, nu spune asta!"am răspuns generos. "" nu mănânc niciodată mai mult decât un lucru.cred că oamenii mănâncă prea mult în ziua de azi.un peşte mic, poate.mă întreb dacă au vreun somon. "ei bine, asta a fost la început de an pentru somon şi nu e pe meniu,dar i - am întrebat pe chelner, dacă există aşa ceva.da, o frumoasă somon tocmai a ajuns, a fost prima au avut.l - am comandat pentru invitatul meu.chelnerul a întrebat - o dacă nu ar fi ceva cât timp a fost gătită. "" nu, "ea a răspuns," nu mănânc niciodată mai mult decât un lucru.dacă nu ai un pic cu caviar.niciodată nu m - a deranjat cu caviar. "" inima mea s - a scufundat un pic.Ştiam că nu mi - am putut permite cu caviar,dar n - aş putea foarte bine să - i spui.i - am spus chelnerului prin toate mijloacele pentru a aduce cu caviar.eu am ales cel mai ieftin fel din meniu şi asta a fost o bărbosul. "" cred că nu e înţelept să mănânci carne, "a spus."nu ştiu cum te poţi aştepta să meargă după ce mănânc lucruri grele ca cotlete.nu cred în supraîncarcă stomacul meu. "" apoi a venit vorba de băut. ""n - am mai băut nimic la prânz," a spus. "" nici eu ", am răspuns prompt." "cu exceptia alb vin," a, cu toate că n - am vorbit.francezii ăştia vinuri albe sunt atât de uşoare.sunt minunate pentru digestie. ":" ce vrei? "am întrebat, ospitalieri, dar nu prea entuziasti. "mi - a dat o strălucitoare şi pe cale amiabilă flash de dinţi albi.""doctorul meu nu mă lasă să bea nimic în afară de şampanie." "cred că m - am întors puţin palidă.am comandat o jumătate de sticlă.am menţionat întâmplător că doctorul mi - a interzis să bei şampanie. "" ce vrei să bei, atunci? ": "apă." "a mâncat cu caviar şi a mâncat somon.- a vorbit frumos de arta si literatura si muzica.dar m - am întrebat ce bill să vină.când a sosit bărbosul mi - a luat foarte în serios la încercare. "" am văzut că ai un obicei de a mânca o masă grea.sunt sigur că e o greşeală.de ce nu mi - ai urmat exemplu şi să mâncăm ceva?sunt sigur că te - ai simţi vreodată atât de mult mai bine. ":" sunt doar să mănânc ceva. "am spus, chelnerul a venit din nou cu preturile. v - a salutat - l deoparte cu un... gest." "nu,nu, n - am mâncat nimic la prânz.doar o muşcătură, nu vreau mai mult, şi am mâncat mai mult ca o scuză pentru o conversaţie decât orice altceva.nu aş putea mânca nimic mai mult, decât dacă au ceva din acele gigantice de sparanghel.mi - ar părea rău să părăseşti parisul fără să aibă ceva de - al lor. "" inima mea s - a scufundat.am văzut în magazine, şi am ştiut că sunt îngrozitor de scump.